O afacere de familie
Ședință foto din 2017
Leea Toys este o afacere de familie pornită din dorința de a dezvolta mai multe mijloace de interacțiune și educație pentru părinți și copii. Leea este numele copilului nostru.
Având ca inspirație ideile de parenting orientat către copil și fiind de profesie medic și psiholog, am creat în timp piese de mobilier multifuncționale, cu care te poți juca sau poți învăța, care ne-au ajutat foarte mult în interacțiunea cu copilul.
După ani de încercări în care am îmbunătățit constant modelele, am transformat această pasiune într-un business, centrat pe două produse: Turnul Leea și Stația de Joacă. Produsele au fost foarte bine primite de publicul din Europa și de peste tot în lume, ceea ce ne-a confirmat așteptările, și am câștigat și numeroase premii de design și inovație internaționale cu ele.
Compania-mamă există din 2015 și se află în România, iar facilitatea de producție se află în Republica Moldova. Distribuim prin curieri internaționali, din fabrică direct către clienți. Clienții noștri se află mai ales în Uniunea Europeană, dar și peste tot în lume.
Credem în educația timpurie, în independența copilului, în beneficiile libertății de mișcare și în importanța interacțiunii părinte–copil. Toate aceste idei sunt incorporate în designul și scopul produselor pe care le-am creat.
Suntem părinți și vrem să facem diferența prin ceea ce facem, pentru copii și pentru lumea pe care le-o lăsăm moștenire.
Vizionați acest video: o mică incursiune în ideile care ne-au motivat la început de drum